A fost inaugurat punctul de lucru al I.S.U Argeș de la Izvoru destinat intervențiilor rapide

Începând cu data de 15.05.2018, cu sprijinul Consiliului Local Izvoru, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a reușit operaționalizarea unui punct de lucru în comuna Izvoru.

Acest punct de lucru a fost inaugurat astăzi, în prezența autorităților locale și județene.

Unul dintre motivele care a stat la baza înființării acestuia a fost acela de a veni în sprijinul comunității, prin asigurarea unor intervenții rapide și eficiente, prin scăderea semnificativă a timpului de răspuns, cu până la 30 de minute. Zona de sud a județului este deservită de Secția de Pompieri Costești, care avea de parcurs o distanță de aproximativ 40 de km până la limita de județ, ceea ce însemna un timp de răspuns de aproximativ 40-50 de min.

Punctul de lucru este dotat cu o autospecială cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Bradu, tehnică și materiale de intervenție în situații de urgență, deservite de un echipaj format din 4 subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Secția de Pompieri Costești, care vor executa serviciu operativ 24/7.

Din analiza situaţiei operative, în anul 2017, în localitățile deservite de acest punct de lucru au avut loc 114 situații de urgență.

Un rol deosebit în realizarea proiectului l-a avut Consiliul Local Izvoru, care a pus la dispoziție spațiile necesare desfășurării activității de zi cu zi a personalului de intervenție, dar și pentru parcarea autospecialei.

Punctul de lucru reprezintă o alternativă viabilă pentru asigurarea unui timp de răspuns optim în situații de urgență, mai ales în raioanele de intervenție cu suprafață mare și infrastructură deficitară, în condiții de trafic rutier intens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Zi de sărbătoare la Șuici în ajunul Sfântului Pantelimon

Cetățenii din Șuici au participat, duminică, la Ziua Comunei și la tradiționalul Târg Anual Sătesc, organizate în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Evenimentul a reunit locuitori de toate vârstele într-o atmosferă de sărbătoare, în care tradițiile și valorile locale au fost în prim-plan. Printre cele mai apreciate momente s-au numărat premierea elevilor […]

Citește mai mult...

Bradu, prima campanie de dezinsecție, din acest an. Atenție! Avionul va zbura la joasă altitudine

Dan Stroe, primarul comunei Bradu anunță prima campanie de dezinsecție din acest an. În perioada 01.08 – 02.08.2026, pe raza comunei Bradu se va desfășura operațiunea de dezinsecție pentru combaterea dăunătorilor și a insectelor de disconfort, în funcție de condițiile meteorologice. „Dacă vremea nu este favorabilă aplicării tratamentului, acțiunea se va amâna pentru următoarea zi […]

Citește mai mult...

Gentea: Am valorificat fiecare oportunitate de finanțare prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii educaționale din Piteşti. Grădinița cu Program Prelungit „Castelul Magic” a trecut printr-o renovare energetică completă

Astăzi, 27 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor de renovare energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Castelul Magic”, un proiect care contribuie la creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activității educaționale și reducerea costurilor de exploatare. Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor a fost de […]

Citește mai mult...