A fost desemnat câştigătorul pentru Lotul 4 al Autostrăzii Piteşti-Sibiu

„Am o veste foarte bună, proaspătă, de astă seară. Lotul 4 al acestei autostrăzi, care este între Curtea de Argeş şi Tigveni: a fost desemnat câştigătorul, o firmă austriacă, care de altfel execută şi Lotul 1 în prezent. Aşteptăm 10 zile să vedem dacă se depun contestaţii, dacă nu, semnăm contractul pentru acest lot. E un lot într-o zonă dificilă, o zonă foarte predispusă alunecărilor de teren. Deşi are doar 10 kilometri, este esenţial pentru că face traversarea între Valea Argeşului şi Valea Topologului, are un tunel de 1,3 kilometri”, a spus Drulă, la Digi 24.

 
Acesta a precizat că traseul autostrăzii traversează trei văi, respectiv văile subcarpatice, spre direcţia nord-sud, începe în Valea Argeşului de la Piteşti merge spre nord la Curtea de Argeş, „sare în Valea Topologului, şi apoi zona Sălătruc şi sare din nou în Valea Oltului”.
 
„Este o diagonală cumva spre Sibiu. Loturile sunt în execuţie două dintre ele, Lotul 1 Sibiu-Boiţa până la intrarea în defileu, este în lucru, va fi terminat la sfârşitului anului viitor. Tot acolo la Boiţa o să ajungă şi viitoarea autostrada Sibiu-Făgăraş, care merge spre Braşov. Deci, Loturile 2 şi 3 sunt în licitaţie, s-au depus oferte sunt acele oferte cu precalificare, la unul dintre ele, la Lotul 2, sper să nu mă înşel, chiar se va termina această fază de calificare în lista scurtă, săptămâna viitoare. Celălalt este un pic mai în urmă, acum se evaluează ofertele, Lotul 4 câştigător desemnat în această seara, iar Lotul 5 este semnat deja contractul de un an de zile cu o firmă italiană. Mă refer la lotul Piteşti-Curtea de Argeş, de-a lungul Argeşului, şi în primăvara aceasta vor începe lucrările. Proiectul tehnic este aproape finalizat. O să avem autorizaţia de construcţie în aprilie şi încep lucrările. Pentru acest lot termenul este de doi ani şi jumătate, timpul contractual”, a explicat Ministrul Transporturilor.
 
El a adăugat că nu sunt proiecte uşoare, fiind foarte multe firme interesate de ele, „ceea ce este un lucru bun” , inclusiv firme chinezeşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeșul cultural prinde viață: Festival de teatru, expoziții și program prelungit la Cetatea Poienari

# Festivalul Internațional al Teatrului de Studio deschide o săptămână plină de evenimente culturale în Argeș # Teatru, artă, istorie și activități pentru toate vârstele, în perioada 15–21 mai 2026 # Instituțiile de cultură din Argeș invită publicul la spectacole, expoziții și ateliere speciale # Cetatea Poienari își prelungește programul de vizitare începând cu 18 […]

Citește mai mult...

Modificări rutiere la cererea piteștenilor! Cristian Gentea anunță sens unic și noi parcări în zona Big

Primăria Pitești a demarat o serie de lucrări de reconfigurare urbană în zona Big, pe strada Gheorghe Țițeica, ca răspuns direct la solicitările comunității locale. Primarul Cristian Gentea a anunțat că proiectul vizează introducerea unui sens unic de circulație și amenajarea de noi locuri de parcare, măsuri menite să fluidizeze traficul și să sporească confortul […]

Citește mai mult...

Duminică, 17 mai, mai multe trasee ale autoibuzelor din Piteşti vor fi modificate

Publitrans 2000 SA informează publicul călător că, în data de 17.05.2026, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul Pitești va fi modificată temporar, după cum urmează: • Linia M4 va fi deviată de pe Bulevardul I.C. Brătianu pe Bulevardul Republicii, cu punct de plecare din stația Teatru „Alexandru Davila”, […]

Citește mai mult...