90 de familii din Albeștii de Argeș scapă de condamnarea la izolare în caz de inundații

Satul Dumirești din comuna Albeștii de Argeș este o localitate care stă tot timpul cu riscul de a fi izolată de restul comunei atunci când plouă. Ar fi avut nevoie de o a doua cale de acces. S-a găsit deja soluția și lucrările de construire a unui pod care să lege satul Dumirești de comuna Albeștii de Argeș vor demara în curând. Asigurările le dă chiar primarul comunei, Gabriel Popa care a decis să facă acest pod ăîn regie proprie în așa fel încât costurile pentru realizarea lui să fie cât mai mici. Din fericire, la rectificarea bugetară, Primăria din Albeștii de Argeș a primit 500 de mii de lei, bani care vor fi folosiți în realizarea unor investiții vitale pentru comunitatea din Albeștii de Argeș. Alături de pod intră și proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere care a fost afectată de ploi. Deasemenea, în această perioadă, la Albeștii de Argeș rețeaua de apă din satul. Dobroțu a întrat în probe . După finalizarea probelor, 1000 de persoane din sat vor beneficia de apă curentă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...