9 mai: Ziua Europei 2019, marcată în Mioveni

În fiecare an, pe data de 9 mai se aniversează Ziua Europei. Pe lângă această semnficaţie, 9 mai marchează şi Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial.

Ziua Uniunii Europene marchează istorica declaraţie de la 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori, respectiv proclamarea Independenţei de Stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

Pentru a marca aceste evenimente, Centrul Cultural, Primăria orașului Mioveni, în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni și instituțiile de învățământ din oraș au organizat joi, 9 mai, de la ora 11.00, o serie de manifestări dedicate acestei zile, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni.

Evenimentul a cuprins un concurs tematic, la care au participat echipe de elevi de la școlile din Mioveni.

Iată  și clasamentul:

 Locul I – Școala Gimnazială Liviu Rebreanu”

 Locul II – Școala Gimnazială “George Topârceanu”

Locul III – Școala Gimnazială Nr.1 Mioveni

Locul IV – Liceul Teoretic“Iulia Zamfirescu” Mioveni.            

De asemenea, voluntarii de la ,,A.I.V. for Mioveni” au participat la un  workshop „Europa de azi -Europa viitorului”, unde și-au imaginat un continent al minunilor, iar în holul instituției au admirat și o  expoziție tematică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...