60 de firme din Argeș au întors pe toate fețele legile care guvernează munca în România

Joi, 23 noiembrie 2017,  AOA Argeș împreună cu ITM Argeș  a organizat la casa Dimitrie Dima un simpozion pe teme legislative  în cadrul căruia s-a dezbătut noile prevederi din legislația muncii  și norme de securitate și sănătate în muncă .

 La eveniment au participat reprezentanți de la  60 de firme  importante  din mediul economic argeșean și la cererea acestora  au fost analizate mai multe situații și spețe întâlnite în activitatea curentă.

Reprezentanții  ITM Argeș au prezentat  agenților economici  prevederile ordonanței 82/2017 adoptate  de Guvernul României, pentru modificarea și completarea unor acte normative . Conform acestui act  publicat recent în Monitorul Oficial, toți angajatorii din România, indiferent că au un singur angajat  sau câteva sute de angajați, sunt obligați să demareze negocieri colective cu proprii salariați  în vederea majorării salariilor brute. Măsura vine în contextul trecerii contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) în totalitate în sarcina angajaților. Obligația impusă de Executiv este valabilă pentru perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017.

La încheierea simpozionului s-a  stabilit  ca este util ca astfel de întâlniri  să se  organizeze în viitor ori de câte ori  transformările economico-legislative o impun  sau la  solicitarea membrilor Asociației  Oamenilor de Afaceri Argeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...