S-au împlinit în aceste zile zece ani de când strânsa colaborare a administrației orașului Mioveni cu Universitatea Politehnica București s-a concretizat în două programe de master gratuit, dedicate tinerilor absolvenți din Mioveni.
Pentru cel de-al zecelea an consecutiv, alte două grupe de tineri din Mioveni(40), absolvenți ai învățământului superior vor studia pentru următoarele trei semestre, în cadrul Facultății de Energetică, programele de Master – Ingineria Mediului, respectiv Managementul Mediului și Dezvoltare Durabilă. Proaspeții masteranzi vor începe cursurile pe data de 5 octombrie 2020.
Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]
Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]