39 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor

Politie control filtru

Polițiștii argeșeni au desfășurat în ultimele 24 de ore 27 de acţiuni punctuale, dintre care 23 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
În cadrul acțiunilor, au fost verificate 1.755 de persoane, precum și 108 mijloace de transport.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 105 societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.500 de lei, după cum urmează:
– 38 de sancțiuni, în valoare de 500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
– o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de izolare/carantinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...