329 de elevi argeșeni nu s-au prezentat la proba scrisă de matematică de la Evaluarea Națională

Niciun elev din cei  5122 de candidați care s-au prezentat astăzi la proba scrisă de matematică de la Evaluarea Națională nu a fost identificat ca având temperatura corporală mai mare de 37,3 grade. În schimb, 329 de elevi nu s-au prezentat astăzi la examen. Nu au existat incidente și nu a fost eliminat niciun elev.    

     Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

               Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

               Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

La Mioveni se colectează separat textilele uzate. Unde pot fi aruncate hainele vechi

Locuitorii orașului Mioveni au la dispoziție containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile, o măsură menită să contribuie la protejarea mediului și la o gestionare corectă a deșeurilor. Primăria Mioveni informează că hainele și materialele textile uzate nu trebuie aruncate la platformele de gunoi menajer, ci doar în spațiile special destinate acestui tip de deșeu. În […]

Citește mai mult...

Poliția Locală Pitești a intervenit pentru acordarea de ajutor unei persoane aflate în dificultate

Poliția Locală Pitești a intervenit pentru acordarea de ajutor unei persoane aflate în dificultate Astăzi, 4 august 2026, în jurul orei 09:50, o patrulă a Poliției Locale Pitești din cadrul Serviciului Ordine Publică, aflată în misiune de patrulare în zona centrală a municipiului, a depistat pe o bancă o persoană de sex masculin cu un […]

Citește mai mult...

Gabi Matei oferă recompensă o casă o nouă, dar face apel la donații pentru Conașu’ Iacob

Gabi Matei oferă recompensă o casă o nouă, dar face apel la donații pentru Conașu’ Iacob Gabi Matei susține că oferă „o casă nouă” drept recompensă oricărei persoane care poate furniza informații credibile despre incendiul de la Conașu Iacob din Albota sau despre alte incendii suspecte și amenințările pe care afirmă că le-ar fi primit. […]

Citește mai mult...