30 noiembrie este data limită până la care proprietarii de imobile vechi pot depune notificări la primărie cu privire la starea imobilului

Primăria Piteşti a decis ca începând cu anul 2022 toti proprietari de clădiri lăsate în paragină să fie supra impozitaţi cu 500 %.  Consliul Local a fost cel care a votat această hotărâre, numai că situaţia din teren scoate la iveală cazuri dramatice. Primite moşterire de la părinţi, unii proprietari de imobile vechi, care folosesc drept locuinţă, se află la limita subzistenţei, trăiesc dintr-o pensie modestă şi în general  au peste 70 de ani., În cazul nor, nimeni nu poate să îi acuze nici de năpăsare, nici de afaceri imobiliare, deci consilierii locali ar fi trebuit să cunoască în amănunt situaţia din teren înainte de a vota. Primăria a acordat un termen limită pentru depunerea unor notificări din partea proprietarilor în care să fie prezentată situaţia, urmând ca în luna decembrie toate aceste imobile să fie fotografiate pentru a fi înregistrate la serviciul Taxe şi Impozite pentru supraimpozitare. Proprietarii au termen o lună de zile pentru a trece la remedierea faţadelor. Ce se întâmplă însă cu bătrânii săraci care locuiesc în astfel de imobile şi cărora le e imposibil să susţină financiar lucrări de remediere, să caute firme de construcţii, deocamdată nu se ştie. Singurul lucru de care a fost interesat consilierul Răzvan Şerbănoiu a fost cel legat de pedepsirea proprietarilor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” are o nouă sală de educație fizică!

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” are o nouă sală de educație fizică! Noua sală de educație fizică a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Pitești a fost finalizată și recepționată astăzi, 25 august 2026, în cadrul unui proiect finanțat în totalitate de Compania Națională de Investiții (CNI). Proiectul „Sală de educație fizică școlară, Școala Gimnazială «Nicolae Iorga» […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: 100 de ani de viață înseamnă o poveste care merită ascultată!

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a premiat-o azi, la Centenar, pe Eugenia Popescu, din Pitești, care a ajuns la această vârstă impresionantă, înconjurată de familie. ”Doamna Eugenia Popescu și-a dedicat viața familiei și a avut bucuria de a-și vedea copiii și cei doi nepoții construindu-și propriile drumuri. Are o familie de care este pe bună […]

Citește mai mult...

Consiliul Județean Argeș anunță: Laboratorul de anatomie patologică este complet dotat

Consiliul Județean Argeș anunță: Laboratorul de anatomie patologică este complet dotat Joi, 20 august, a fost livrat ultimul echipament achiziționat în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești”. Realizarea acestei investiții contribuie la creșterea capacității de diagnostic oncologic în Argeș, prin dotarea Laboratorului de anatomie […]

Citește mai mult...