26 DE ANI DE PRIETENIE DINTRE MIOVENI ŞI GRAND-SACONNEX-ELVEŢIA

Anul acesta se împlinesc 26 de ani de prietenie dintre oraşul Mioveni şi localitatea Grand-Saconnex-Elveţia. Săptămâna trecută, primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, directorul general al S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni,Nicolae Tudose și directorul tehnic al societății, Viorel Ciobanu s-au aflat într-o vizită de lucru în Elveţia. Oficialii din Mioveni s-au întâlnit cu membrii Cosiliului Administrativ al Primăriei Grand – Saconnex, Jean-Marc Comte, Bertrand Favre şi Laurent Jimaja, precum şi cu preşedintele Asociaţiei Grand-Saconnex, Michel Pomatto. Această întâlnire a constituit un bun prilej pentru continuarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale dintre cele două localităţi. Partea elveţiană va fi prezentă la Mioveni în luna octombrie,când vor dona şi două maşini de pompieri. Reamintim că în anul 1990 cartierul Racoviţa s-a înfrăţit cu orașul elveţian Grand-Saconnex, iar primarul de atunci, Gabriel Catillaz a avut o contribuţie importantă la extinderea legăturilor de colaborare între cele două comunități. Relaţiile de înfrăţire, constând în schimburi culturale între tinerii din Racoviţa şi Grand Saconnex, în stagii de formare şi schimburi de experienţă în domeniul învăţământului şi culturii, au continuat în fiecare an. De asemenea, au existat şi donaţii importante pentru comunitatea din Racoviţa, cel mai bun exemplu fiind prima reţea de apă din cartier ce a fost realizată de elveţieni. Pe 22 mai 2002,prin Hotărârea Consilului Local Mioveni nr.44, a fost aprobată înfrăţirea oraşului Mioveni cu oraşul Grand-Saconnex (Elveţia), în vederea stabilirii legăturilor culturale-artistice şi economice. În  următoarea perioadă vă vom informa cu privire la vizita oaspeţilor din Elveţia la Mioveni.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...