20 de miliarde pentru Lasconi, niciun ban pentru dispensarul din Hârtiești

La Hârtiești, lucrările începute la dispensarul uman din localitate sunt pur și simplu blocate din cauza lipsei  banilor, căci guvernul liberalo – userist a împărțit banii publici pe criterii de clientelism politic, unii primari liberali sau useriști primind bani cu sacul și rămâne de văzut pe ce s-or duce, iar alții neprimind nici măcar pentru finalizarea investițiilor începute. Așa se întâmplă în comuna Hârtiești, unde primarul ales de oameni, Ion Cosmin Ștefan, om de acțiune și gata să facă ceea ce a promis în campania electorală, se află prins într-o capcană financiară din care nu are cum să iasă. Pe de o parte, fostul primar al comunei s-a apucat de reabilitarea unui dispensar uman pe fonduri proprii. Nu a apelat la nici un program de finanțare, deși a avut anii trecuți multiple posibilități. Nu l-a finalizat și din fonduri proprii e greu de crezut că va fi posibilă reabilitarea acestei clădiri al cărei deviz este de aproximativ 8 miliarde de lei vechi. Primarul Cosmin Ștefan nu poate acum să apeleze la fonduri externe și nici bani de la buget nu a primit. Ca urmare, dispensarul uman din comuna Hârtiești riscă să se tranforme într-un vis spulberat al oamenilor din comună, din cauza jocurilor politice absurde și total anormale. Primarul Ion Cosmin Ștefan consideră că este inacceptabil ca un proiect destinat sănătății oamenilor să se blocheze doar pentru că politicul atribuie banii publici pe criterii de clientelism politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Duminică trecem la ora de iarnă! Ora 04:00 devine ora 03:00!

România va reveni oficial la ora Europei de Est (ora de iarnă) în ultimul weekend din luna octombrie. Schimbarea se va produce în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 octombrie 2026, când ora 04:00 va deveni ora 03:00, transformând cea mai lungă zi din an într-una de 25 de ore. Această modificare […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: „Avem Guvern! Să fie cu folos pentru România, să fie cu folos pentru Argeș!”

Imediat după instalarea Guvernului Luca Niculescu, Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a transmis de la Palatul Parlamentului care sunt prioritățile imediate ale noului Executiv. „Avem guvern! Acum, la treabă! Rectificarea bugetară, elaborarea bugetului pentru 2027, susținerea economiei și stabilitate pentru fiecare român sunt priorități imediate! Să fie cu […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...