Începe construcția noului Stadion „Nicolae Dobrin” din Trivale! Gentea: „Va fi cel mai spectaculos din România!”

Începe construcția noului Stadion „Nicolae Dobrin” din Trivale! Gentea: „Va fi cel mai spectaculos din România!”

Piteștiul va avea un stadion nou de-a dreptul spectaculos în Trivale, o adevărată bijuterie! Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, cel care face toate eforturile pentru ca proiectul să prindă viață, a organizat astăzi o conferință de presă pe această temă. La aceasta au fost prezenți și reprezentanții firmei care se ocupă de proiectare.

„Joi avem ședință de Consiliu Local. Cu acest prilej, va fi adoptat studiul de fezabilitate (SF) pentru noul Stadion din Trivale. Vineri dimineață, domnul Lucrețiu Tudor, city-manager al municipiului Pitești, va merge la București și va depune SF-ul la Compania Națională de Investiții. Am obținut toate avizele necesare, mai e nevoie doar de cel de mediu care urmează să fie obținut cât de curând. Va fi cel mai spectaculos stadion din România!”, a spus primarul municipiului Pitești.

Proiectantul a spus că zona va deveni un nou cartier al Piteștiului, deoarece vor fi amenajate noi străzi și vor fi și modificări ale PUG-ului care vor permite construcția de clădiri noi. Stadionul va avea și elemente complementare precum magazine, restaurante, cafenele, zona urmând să fie un element de atracție pentru întreg municipiul. Nu vor lipsi spațiile verzi noi, inclusiv vor fi plantați sute de copaci înalți. În zonă vor fi și aproape 550 de locuri de parcare.

Noul stadion „Nicolae Dobrin” va fi un stadion de categoria UEFA 4, pe care se vor putea desfășura inclusiv meciuri internaționale (Champions League, Europa League, Campionatele Europene) având o capacitate de 15.200 de spectatori (tematică de culori alb-violet), suprafața terenului de joc mixtă (hybrid grass) și sistem de iluminare a fațadei prin tehnologie LED care să permită iluminarea arhitectonică a stadionului în culorile echipei gazdă, un muzeu al clubului cu spațiu pentru trofee și un magazin de prezentare al FC Argeș de 175 de mp.

Printre dotări se vor regăsi: sală de forță de minimum 500 mp, două săli pentru saună, sală de recuperare, cabinet medical, cabinet antidoping, tribune cu locuri individuale structurate pe sectoare și inele, locuri pentru spectatorii cu handicap locomotor și însoțitorii acestora, foaier de primire cu garderobe și puncte comerciale, sală de antrenament multifuncțională, spații dedicate mass-media, loje destinate VIP, spații de alimentație publică, săli de conferință, birouri etc. Clădirile vor fi aproape de standardul Zero Consum de Energie (vor fi și panouri fotovoltaice instalate, răcirea și climatizarea vor fi de ultimă generație etc.).

Peste 70.000 mp va avea suprafața construită a stadionului și zonelor conexe. Va fi construit separat și un stadion pentru atletism.

Investiţia ar urma să fie finanţată din bugetul de stat, în speţă din cel al Companiei Naţionale de Investiţii. 76,8 milioane euro fără TVA este suma estimată pentru întreaga investiție.

În cadrul conferinței de presă a fost prezentată și o animație video din care putem să ne dăm seama cum va arăta noua arenă. De asemenea, și împrejurimile din zona străzii Nicolae Dobrin își vor schimba înfățișarea complet. Iată, mai jos, clipul video:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...