Vicepreședintele CJ Mînzînă, supărat foc pe opoziție. Remember Florica, sau cine seamănă vânt?

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, social-democratul Ion Mînzînă, este foarte supărat pentru că opoziția, în special liberalii, s-au mobilizat exemplar în ultimul timp și au reușit să blocheze toate proiectele de hotărâri ale CJ de patrimoniu, la care era nevoie de votul a două treimi dintre aleșii județeni.

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, care este și consilier județean, a anunțat încă din timpul campaniei electorale că va bloca toate aceste proiecte pentru că șefia CJ Argeș le-a refuzat liberalilor cererea de a folosi Vila Florica, din Ștefănești, pentru aniversarea a  144 de ani de la înființarea PNL. Gestul inexplicabil a fost doar picătura care a umplut paharul, atât președintele CJ Argeș, Dan Manu, cât și vicepreședintele Ion Mînzînă adoptând de 3 ani de zile o atitudine ostilă și chiar golănească față de reprezentanții opoziției din Consiliul Județean. De altfel, liberalii au demarat discuțiile și procedurile pentru suspendarea președintelui pesedist Dan Manu din funcție. 

„În ultimul timp, anumiți domni din opoziție și-au făcut un titlu de glorie din blocarea unor proiecte. Nu înțeleg ce-i mână în chestiuni de acest tip. Opoziția în România înseamnă capra vecinului”, a declarat vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mînzînă. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...