Vezi câți viceprimari din Argeș sunt incompatibili după legea 87!

Începând cu data de 3 mai 2017, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 87/2017, articolul 87 (1) stabilește faptul că „funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea funcției de consilier local”. Această lege a creat nedumerire printre aleșii locali, prefectul Argeșului, Emilian Dragnea, informând Consiliile Locale în ce situație viceprimarii ar fi incompatibili. Este vorba doar despre situațiile în care viceprimarii (aleși din rândurile consilierilor locali) ar fi luat și salariu și indemnizație de consilier. Din fericire, în Argeș nu există astfel de incompatibilități. “Nu există incompatibilitate decât în cazul în care viceprimarul primește și indemnizația de consilier local. În Argeș nu au fost astfel de situații, care puteau duce la incompatibilitate. Toți viceprimarii își pot continua activitatea”, a declarat prefectul Dragnea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...