Tudor Pendiuc tulbură apele în ALDE. Co preşedintele executiv Vasile Nistor condamnă candidatura acestuia şi ameninţă cu ieşirea din partid

Co preşedintele executive al ALDE, Vasile Nistor a declarat că ar fi solicitat celor doi co preşedinţi de la nivel naţional, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, convocarea Congresului Extraordinar al partidului pentru stabilirea unor criterii de integritate a candidaţilor pentru Parlament. În loc de criterii de integritate, conducerea ALDE a oficializat intrarea în partid  a unui politician cu probleme penale .Este vorba despre Tudor Pendiuc despre care co preşedintele executiv, Vasile Nistor a adăugat că în acest moment este  trimis în judecată pentru fapte de corupţie, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. În plus Biroul de Presă al DNA a confirmat oficial faptul că instrumentează un dosar, în care se fac deocamdată cercetări in rem, legat de faptul că Tudor Pendiuc ar fi cerut bani pe concedii medicale pentru o boală fictivă. Concediile medicale ar fi fost solicitate după ce fostul primar a terminat cele 9 luni de arest preventiv în care s-a aflat în Dosarul Autobuzelor. Ca urmare  copreşedintele ALDE, Vasile Nistor împreună cu deputaţii Cătălin Drăguşanu şi Aurelian Ionescu îi acuză pe Tăriceanu şi pe Daniel Constantin ca promovează  candidați din rândul politicienilor certați cu legea, astfel încât cei doi şefi ai ALDE  să își ascundă propria imagine afectată de problemele în justiție în spatele reputației pătate a celor pe care îi aleg să fie trimiși în Senat și Camera Deputaților. Gestul celor doi co preşedinti ai ALDE i-a infuriate atât de tare pe cei 3 parlamentari încât iau în calcul ieşirea din ALDE.
Vasile Nistor a anunţat că el şi cu  cei doi deputaţi se gândesc  foarte serios dacă e cazul să mai rămână  în structurile ALDE, în condițiile actuale în care cerința singulară pentru a reprezenta partidul la cel mai înalt nivel politic și legislativ național subscrie principiului ‘N-ai dosar, nu te califici!’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...