
Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, a fost prezent azi la semnarea protocolului de fuziune prin absorbție între Partidul pentru Argeș și Muscel, condus de Mircea Andrei și Partidul Ecologist Român. Foști adversari politici, Pendiuc și Mircea Andrei joacă acum în aceeași echipă. Pendiuc nu a recunoscut însă să se fi înscris în PER, acesta având adeziune și la ALDE. De altfel, Pendiuc a candidat în toamna lui 2016 la parlamentare din partea ALDE Argeș. Pendiuc lucrează însă acum la Primăria Râmnicu Vâlcea, iar șeful său, primarul Mircia Gutău este membru în conducerea națională a PER.
Pendiuc dovedește că poate schimba partidele ca pe șosete, în funcție de interesul personal. De altfel e foarte posibil să candideze din nou la Primăria Pitești din partea PER.
„Sunt un susținător al PER, nu sunt membru. Eu n-am fost adversarul nimănui, alții au fost adversari cu mine”, a spus Tudor Pendiuc.
Andri Irimia



