Tofan: „Președintele Manu a dat dovadă de o incompetență crasă. Aveam pretenții de la vicepreședintele Mînzînă…”

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan, spune că, din cauza incompetenței celor din conducerea Consiliului Județean, elevii din Argeș nu beneficiază nici acum de programul prin care trebuiau să primească fructe și legume proaspete. Deși programul este finanțat și din fonduri europene, în Argeș fiind alocate peste 2,5 milioane lei pentru derularea lui, licitațiile sunt împotmolite. În tot acest timp, fructele producătorilor locali se strică, din lipsa unor spații de depozitare adecvate și nu pot fi valorificate, deși sunt foarte ieftine.

„Programul trebuia să fie derulat și în Argeș, dar dl președinte Manu a dat dovadă de o incompetență crasă. Nici acum nu s-au organizat licitațiile pentru acest program. Dacă era prea mult pentru dl Manu, putea delega atribuțiile către unul dintre vicepreședinți. Aveam pretenții de la dl Mînzînă, dar se pare că îl afectează pesta! Puteam să împușcăm mai mulți iepuri dintr-o lovitură: să folosim merele din județ, să folosim banii europeni și să mulțumim și copiii”, a declarat Gelu Tofan.

Tofan a amintit că liberalii au participat, voluntar, în urmă cu o lună de zile la culesul merelor de la Institutul Pomicol Mărăcineni și de la o fermă din județ. Tonele de mere culese au fost donate unei școli.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...