
Sâmbătă, 23 februarie 2019, de la ora 18:00 , la Vila Florica, în prezența a 70 de reprezentanți ai organizațiilor locale ale TNL Argeș, a fost dezbătută și adoptată Rezoluția TNL „Născut Liber’’. Ulterior, de la ora 19:00, a avut loc Gala de Excelentă a TNL „Ion I.C. Brătianu” în cadrul căreia au fost premiați cei mai activi tineri liberali din județul Argeș pentru implicare și devotament în cadrul Partidului Național Liberal. Aceștia sunt tineri bine pregătiți în domeniile lor de activitate, apreciați de comunitățile din care fac parte și pe care le reprezintă.
Președintele TNL Argeș, George Hristescu, a declarat: „Entuziasmul tinerilor privind rezoluția mă mulțumește și îmi dovedește încă odată că tinerii vor schimbare. Sper ca această rezoluție să fie însușită de membrii Partidului Național Liberal, întrucât, până la urmă, cu toții ne dorim un partid puternic. Sunt mai mult ca sigur că familia Brătienilor ar fi admirat și susținut curajul nostru de a ne exprima liber, ținând cont că unul dintre principiile Partidului Național Liberal este libertatea de exprimare”.



