Tinerii din ALDE Argeș- acțiune de ecologizare în pădurea Trivale

Tineretul ALDE Argeș s-a alăturat în data de 15 septembrie celor 5000 de membri TLDE din întreaga țară, participând la o acțiune de ecologizare de amploare. Cei 35 de tineri argeșeni au strâns nu mai puțin de 80 de saci de gunoi dintr-un loc care ar fi trebuit să fie o carte de vizită a Piteștiului – Pădurea Trivale.

,,Protecția mediului înconjurător constituie o prioritate pentru noi, dar nu e niciodată suficientă implicarea în acțiuni de ecologizare, atât timp cât comportamentul populației în privința deșeurilor generate nu se schimbă în mod real.
Cei 35 de membri participanți au adunat azi și gunoaie depozitate în saci menajeri, în pădure, la o distanță considerabilă de marginea acesteia și de orice drum de acces. Ne-a uimit această situație pentru că, practic, ar fi fost mult mai ușor să arunci acei saci într-un tomberon.
Noi ne-am făcut datoria. Sperăm ca pe viitor, acțiunile de ecologizare să devină o parte din istorie.” a declarat Codruț Matei, președintele interimar al TLDE Argeș.

Acțiunea nu este una singulară. În plus, vor mai urma și altele de gen.

,,Acum câteva săptămâni participam, alături de TLDE Argeș, la o acțiune de ecologizare pe Transfăgărășan. Astăzi, tinerii noștri au ecologizat Pădurea Triviale și sunt extrem de mândră de fiecare în parte pentru modul activ în care se implică în problemele comunității. Nu ne vom opri aici! La sfârșitul acestei luni vom desfășura o acțiune de ecologizare și replantare în zonele defrișate de pe suprafața comunei Arefu. Așteptăm alături de noi pe oricine are posibilitatea și consideră că stă în puterea noastră să trăim într-un mediu mai curat și mai sănătos.” a declarat Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...