Tecău: „A fost o perioadă dificilă pentru mine”

Florin Tecău pleacă din funcția de președinte al Consiliului Județean, urmând să lase locul colegului din PSD, Dan Manu.Tecău spune că a fost un mandat foarte greu, deși a condus instituția doar doi ani de zile. Perioada scurtă în care a fost președinte a fot un dezavantaj, din punctul său de vedere, pentru că nu a reușit să își închege o echipă așa cum și-a dorit, posturile fiind blocate. „A fost o perioadă dificilă pentru mine, pe care am gestionat-o greu. De foarte multe ori am fost țintă unică pentru toată lumea. Trebuia să găsesc parteneriate și să dezamorsez acuzațiile care mi s-au adus. Mă gândeam ce s-a întâmplat la Pediatrie, CJ nu avea nicio implicare, dar presa m-a atacat foarte mult. A fost foarte important să demonstrăm că spitalul nu este sursă de infecție. Într-o astfel de funcție trebuie să rezolvi problemele cetățenilor. Asta înseamnă să ai și o echipă foarte bună, iar în doi ani de mandat e foarte greu, a fost și perioada în care nu poți face angajări”, a declarat Tecău. Fostul președinte al CJ Argeș are șanse să prindă un mandat de consilier, în funcție de ce vor decide colegii din PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...