Tăriceanu recunoaște: “”Ritmul de construcţie al autostrăzilor din România, inacceptabil de lent”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat azi la Galaţi, referindu-se la protestul de 15 minute organizat pentru a atrage atenţia asupra lipsei autostrăzilor din Moldova, că ritmul de construcţie al autostrăzilor din România a fost unul inacceptabil de lent. Tăriceanu a criticat astfel modul cum este condus Ministerul Transporturilor, de către miniștrii social-democrați.

„Ritmul de construcţie al autostrăzilor din România a fost unul inacceptabil de lent şi aici este o responsabilitate partajată a tuturor partidelor care s-au derulat la putere în România în ultimii 20 de ani sau 30 de ani. Ceea ce vă pot spune însă, este un motiv de satisfacţie, dar desigur minor pentru mine, că anul acesta în bugetul pe 2019 sunt prevăzute sumele necesare pentru realizarea proiectelor importante de infrastructură rutieră şi feroviară pe Moldova”, a afirmat Tăriceanu.

Totodată, liderul ALDE a spus că dacă s-ar afla în postura de ministru al Transporturilor ar lua câteva măsuri menite să eficientizeze construcţia de autostrăzi – reorganizarea CNAIR, majorarea cu 70% a salariilor celor care se ocupă de construcţia de autostrăzi şi implicarea directă şi personală în lucrări, prin efectuarea de verificări, pe şantiere şi mobilizarea tuturor instituţiilor cu rol în acordarea autorizaţiilor şi avizelor de construcţii.

„Cineva m-a întrebat ce aş face eu dacă aş fi ministru al Transporturilor, mâine. Sunt două-trei lucruri care sunt absolut necesare. În primul rând, este nevoie de o reorganizare a CNAIR-ului, în sensul descentralizării. CNAIR-ul vrea să facă autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri judeţene şi totul e concentrat într-o singură structură şi nu funcţionează. În al doilea rând, în Ministerul Transporturilor, nu femeia de serviciu, nu şoferul, dar cei care lucrează pe infrastructură cu fonduri europene, pe aceştia i-aş plăti cu 70% în plus, ca să sfârâie. Şi al treilea lucru, dacă eşti ministru şi ai de gestionat un domeniu critic cum este acesta, dacă nu te implici personal, dacă nu te duci pe şantier să verifici stadiul execuţiei lucrărilor, să-i biciuieşti puţin, nu se face nimic”, a spus Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...