Sorin Fîlfănescu sau definiția ipocriziei

Poate puțină lume a auzit de consilierul local de la Mioveni, Sorin Fîlfănescu. Desigur, nici nu ar fi de mirare având în vedere că omul nu prea s-a putut lăuda cu vreo realizare în timpul mandatului de consilier. A stat în banca lui și a așteptat indemnizația de consilier. În tot acest timp. Sorin Fîlfănescu era un fel de soldățel de plumb pentru primarul Ion Georgescu, deși acum a început să muște mâna stăpânului. Nici asta nu ar fi mirare dacă analizăm cu atenție scena politică. Mulți din cei care acum dau cu pietre ascunși în spatele lui Miuțescu sunt niște iluștri care au fost mereu la trena PSD doar, doar le-o pica ceva.

Așa și cu acest Sorin Filfănescu, care prin 2015 se bucura nevoie mare de mișcările de stradă pe care s-au urcat liberalii. Tot atunci, în văzul tuturor Sorin Fîlfănescu le vorbea argeșenilor despre decalogul liberalilor care, vezi Doamne, scoate în afara legii nepotismul. Atunci când vorbea Fălfănescu despre nepotism nu se gândea deloc ca unchiul său a cărui firmă a încasat bani mulți de la Primăria Mioveni unde nepotul Sorin Fîlfănescu era consilier local. Dacă asta nu mai e ipocrizie, nu mai e nimic.

Acum, Sorin Fîlfănescu a găsit un loc pe spinarea lui Miuțescu, s-a urcat rapid pe el și de acolo dă cu pietre în cei în fața cărora lua poziția de drepți doar cu câteva luni în urmă.

Chiar dacă incompatibilitatea consilierului local Sorin Filfănescu era evidentă, ținând cont de faptul că firma unchiului său avea contracte cu Primăria Mioveni unde acesta își exercită mandatul de consilier, nu știm cum se face că A.N.I nu a reușit să vadă acest lucru.

Mai apare o întrebare . Unde locuiește consilierul local căci în declarația lui de avere, deși în trecut apare un apartament în Mioveni, acum nu mai deține nicio casă. Poate în cele două mașini pe care le deține?: Nu știm. 

De ce a început taman acum să vocifereze Sorin Fîlfănescu cel care se autopropune  drept candidat PNL pentru Primăria Mioveni. Oportunist cum e nu scapă acum ocazia să dea cu pietre, dar nu are curaj și se ascunde mereu după alții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...