Sorin Apostoliceanu nu a avut nici demnitatea de a-și da demisia imediat după trădare

Votantul trebuie să înțeleagă foarte bine că nu mai e timp de încercări și nici de a alege la întâmplare. Votul trebuie dat doar celor care nu ne-au scuipat minciuni în fața chiar în momentul în care ne cereau votul.

Fostul viceprimar al Piteștiului, Sorin Apostoliceanu, pe care PSD Pitești l-a ținut prea mult în brațe și au făcut dintr-un angajat obscur al unei societăți care nu a fost capabilă decât de faliment, a anunțat că își dă demisia. Ar fi fost un gest de onoare dacă venea în momentul în care Apostoliceanu și-a anunțat trădarea . Acum, nu e decât un gest pe care dacă nu se grăbea să-l facă, îl scotea o hotărâre judecătoarească în brânci din primărie.

Și ca nu care cumva să nu-și pună ipocrizia în frunte, Apostoliceanu nu se mulțumește doar cu anunțul, ci încearcă să își justifice întârzierea prin faptul că a mai rămas la primărie ca să mai rezolve din problemele piteștenilor. În realitate, pe Sorin Apostoliceanu l-au ținut în primărie sutele de milioane pe care le-a încasat între timp.

Mărturie stau „realizările ” înregistrate de acesta timp de 4 ani, de când social-democrații au decis să-i pună o pălărie prea mare pentru capul său, care i-a căzut pe față și ajuns în întuneric, Apostoliceanu s-a visat lumină. Un singur lucru a rămas în urma mandatului de patru ani de viceprimar – „Anunț colegii”. Dacă nu ar mai fi avut nici colegi, oare ce se alegea de acest personaj obscur, angajat zi lumină pe rețelele de socializare, dar plătit din bani publici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...