Sofianu: „Suntem foarte prost reprezentați la București”

Președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL Argeș, Narcis Sofianu, susține că județul a pierdut foarte mult pentru că politicienii de la partidele aflate la guvernare nu au știut să apere interesele argeșenilor. Astfel, deși președintele PSD Argeș, Șerban Valeca, a fost propus pentru postul de ministru al Educației, acesta nu s-a îngrijit mai deloc de infrastructura din județ.

„Suntem foarte prost reprezentați la București, deși Argeșul e pe locul 4 ca și contribuție la PIB. Spre vest avem trei drumuri: spre Vâlcea, Drăgășani și Curtea de Argeș. Toate sunt rupte. Dacă vrei să distrugi economic o zonă, îi distrugi infrastructura. N-am avut conflict armat, ca la sârbi, a fost doar PSD! Arpechim avea 18.000 de angajați, a avut numai directori de la PSD. Argeșul mai are o șansă cu Dacia, pentru că acolo Constantin Stroe nu s-a băgat în gașca PSD. Social-democrații au închis tot, e elocventă soarta uzieni Aro din Câmpulung”, a spus Sofianu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...