Simona Bucura Oprescu susține proiectele de finanţare pentru unităţile şcolare

Deputatul de Mioveni al PSD Argeş Simona Bucura Oprescu a susţinut astăzi în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică privind proiectele de finanţare pentru unităţile şcolare, în contextul în care organizarea intenpestivă a concursurilor de directori de şcoli ar putea bloca aceste proiecte şi atragerea fondurilor necesare. Iată care este conţinutul declaraţiei politice: 

Şcolile şi, de altfel, Ministerul Educaţiei trebuie să se concentreze pe pregătirea unor proiecte de calitate pentru a accesa cele 200 milioane de euro disponibile pentru reducerea şi prevenirea abandonului şcolar şi pentru atragerea de cadre didactice motivate în şcolile defavorizate.

Exact în această perioadă, respectiv între 13 septembrie – 15 noiembrie, se pot elabora şi depune de către şcoli proiectele pentru accesarea fondurilor europene din cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 – linia de finanţare „Şcoala pentru toţi”, respectiv linia de finanţare „Profesori motivaţi în şcoli defavorizate”.

Pregătirea cererilor de finanţare este responsabilitatea managementului acestor şcoli şi nu este un demers care se realizează de pe o zi pe alta. Acest demers necesită timp, cunoaşterea nevoilor şolii şi ale comunităţii respective.

Ministerul Educaţiei trebuie să comunice cu Ministerul Fondurilor Europene şi să nu bulverseze sau chiar să blocheze, prin organizarea subită a acestor concursuri pentru poziţiile de conducere din şcoli, accesarea unor finanţări şi aşa lansate târziu, dar care pot rezolva o problemă extrem de gravă şi reală a României – abandonul şcolar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...