Simona Bucura Oprescu:Ȋncepe construcţia autostrãzii Piteşti-Sibiu!

S-a semnat contractul pentru construirea primul tronson din autostrada Piteşti Sibiu. Startul se dã cu 14 km de autostradã, tronson Sibiu Boiţa. Valoarea contractului este de 127 de milioane de euro.

 “Guvernul PSD face ceea ce alţii nu au îndrăznit să facă. Și anume, începe lucrările la autostrada Pitești-Sibiu, fiind semnat contractul pentru primul tronson al acesteia, Sibiu-Boița.

Este dovada că actualul Guvern insistă să meargă mai departe cu investițiile strategice, indiferent de structurile şi de interesele pe care le deranjează. Suma pentru primul tronson al autostrăzii este de 127 de milioane de euro pentru aproximativ 14 km. Astfel se dă startul efectiv unei investiţii care va contribui la creşterea economică. Autostrada Pitești – Sibiu este determinantă în actualul context economic în care avansul din industrie este susţinut, în principal, de industria constructoare de automobile.

Aceasta, împreună cu drumul expres Pitești – Craiova, înseamnă noi garanţii pentru investorii de la Dacia şi Ford, înseamnă siguranța locului de muncă pentru mii de salariaţi din Argeş şi Dolj, înseamnă noi locuri de muncă mai bine plătite şi mai mulţi bani în buzunarele românilor.”, a anunţat deputatul PSD, Simona Bucura Oprescu, într-un comunicat de presã remnis redacţiei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...