Simona Bucura Oprescu, mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor

Deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru Administrație Publică din cadrul Camerei Deputaților a transmis un mesaj special cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor.

„Te trais but!

Așa se spune în limba rromani „La mulţi ani!”.

Astăzi este Ziua internaţională a Romilor, iar România are una dintre cele mai mari comunități de romi din Europa.

Este o zi despre demnitate, despre depășirea obstacolelor socio-economice ale comunităților de romi, despre combaterea stereotipurilor și rasismului, despre responsabilitate și incluziune.

Este o zi în care merită să aducem în atenție contribuţia valoroasă pe care concetăţenii noştri de etnie romă au avut-o şi continuă să o aibă la dezvoltarea societăţii româneşti, să preţuim încă o dată zestrea valorilor culturale ale etniei rome, păstrată nealterată, şi să apreciem realizările extraordinare ale intelectualilor, artiştilor, activiştilor romi şi ale altor membri ai comunităţii.

Miri plena, mirro phral!

Sper ca această zi să fie una cu bucurie și sănătate pentru toți romii și cei dragi lor!”, transmite Simona Bucura Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” la aniversarea Școlii „Nanu Muscel” din Câmpulung

Orchestra „Doina Argeșului”, sub bagheta dirijorului Virgil Iordache, a fost prezentă astăzi la Câmpulung, la evenimentul care a marcat împlinirea a 25 de ani de când Școala „Nanu Muscel” poartă această denumire. Programul artistic a adus în mijlocul participanților muzica și tradițiile argeșene, completând atmosfera de sărbătoare a întâlnirii. Felicitări organizatorilor, cadrelor didactice și elevilor […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: O întâlnire importantă, astăzi, la Consiliul Județean Argeș, cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Sarah Levit-Shore, ofițer politic, și Alexandru Climescu, specialist politic

Cristian Gentea și vicepreședinții CJ Argeș Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu au avut o întâlnire cu Sarah Levit-Shore, ofițer politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, și Alexandru Climescu, specialist politic în cadrul Ambasadei SUA. „O întâlnire importantă, astăzi, la Consiliul Județean Argeș, cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, […]

Citește mai mult...

Argeșeanul Vlad Niculae, numit SECRETAR de STAT în Ministerul Dezvoltării

Argeșeanul Vlad Niculae a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Numirea a fost publicată, în această seară, în Monitorul Oficial.  Vlad Niculae a mai fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării din 2022, până în 2025, când a gost înlocuit de Bolojan cu un USR-ist care a fost  director la două magazine de […]

Citește mai mult...