Simona Bucura Oprescu, la lansarea Sezonului România-Franţa

Viceprim-ministrul Ana Birchall a avut luni, 11 iunie, o întrevedere cu delegația Grupului parlamentar de prietenie din Adunarea Națională Franceză condusă de André Chassaigne, alături de președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză – Adunarea Naţională, doamna deputat Simona Bucura-Oprescu.

 

 

 „Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme relevante în relațiile România-Franța precum dinamica parteneriatului strategic dintre cele două state, cooperarea economică, Sezonul România-Franța, cooperarea în sfera francofoniei, dar și elemente referitoare la agenda europeană – viitorul UE, pregătirile privind preluarea de către România a Președinției Consiliului UE, aderarea României la Schengen sau Politica Agricolă Comună.

Întrevedere a avut loc în contextul unui an cu multiple semnificaţii în relațiile româno-franceze: aniversarea a 10 ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, lansarea Sezonului România-Franţa, celebrarea Centenarului Marii Uniri, la care Franţa a avut o contribuție semnificativă, dar și în contextul împlinirii a 50 de ani de la vizita lui Charles de Gaulle în România, primul președinte francez care a întreprins o vizită în țara noastră (14-18 mai 1968).

Viceprim-ministrul Ana Birchall a subliniat că “Parteneriatul Strategic dintre România și Franța, precum și Foaia de Parcurs a acestuia, au avut o contribuție majoră la aprofundarea relației bilaterale în domenii esențiale ale cooperării sectoriale: dezvoltarea economică; cooperarea descentralizată; coeziunea socială; sectorul financiar-bancar; justiția; sănătatea; cercetarea şi educația; cultura; apărarea, afacerile interne; telecomunicațiile şi societatea informațională”. Totodată, oficialul român a declarat că “Sezonul România-Franța este o bună ocazie de a prezenta publicului francez România de astăzi: o țară modernă, profund europeană, îndreptată spre viitor”.

În ceea ce privește relațiile economice dintre cele două țări, oficialul român a salutat dinamica pozitivă a acestora, subliniind, totodată, că există perspective dintre cele mai bune pentru diversificarea schimburilor comerciale, în domenii precum energie, industrii (auto, de apărare, de prelucrare a lemnului sau construcții), IT sau turism”, transmite Guvernul întrf-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O săptămână plină de cultură la Pitești: expoziții, recitaluri, spectacole și lansări de carte

O săptămână plină de cultură la Pitești: expoziții, recitaluri, spectacole și lansări de carte Centrul Cultural Pitești pregătește, în perioada 21–25 septembrie, o nouă serie de evenimente dedicate culturii, artei, educației și dezvoltării personale. Programul cuprinde prelegeri, expoziții de pictură, recitaluri de muzică și poezie, spectacole, dialoguri culturale și lansări de carte, organizate la Casa […]

Citește mai mult...

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...