Guvernul a adoptat miercuri proiectul de lege pentru modificarea Legii 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.
Este vorba despre o ordonanță care elimină o prevedere legală inițiată de către PSD prin care se interzicea vânzarea acțiunilor la companiile mari de stat pentru o perioadă de doi ani.
„Fără să țină cont de necesitatea protejării economiei naționale în perioadă de criză, mai ales a companiilor strategice, ignorând și exemplul altor state precum SUA, Franța sau Polonia care fac tot posibilul să sprijine și să apere companiile strategice, Guvernul de dreapta a dat liber, practic, la vânzarea la bucată a societăților comerciale de interes național.
Nu sunt companii oarecare. Vorbim despre societăți foarte profitabile și cu mulți angajați din domeniul energiei (Hidroelectrica, Nuclearelectrica), transporturi (Aeroporturi București) și bancar (CEC Bank).
Ori, dacă vorbim despre companii cu profit mare și care operează deja cu tehnologii de vârf, cum poate sta în picioare motivarea actualilor guvernanți cu privire la vânzărea la bucatăre a acestora, respectiv că este nevoie de listare la Bursă pentru “capitalizare, modernizare, investiţii”?
Oare nu cumva la mijloc sunt alte interese, interese care nu au nicio treabă cu protejarea economiei naționale, ci exact cu opusul?”, afirmă Simona Bucura Oprescu.
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]
Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]