Simona Bucura: “Este nevoie de un Cod Administrativ care să ajute administrațiile locale”

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării, a anunţat că a finalizat proiectul Codului Administrativ care ar „lumina ceea ce era ambiguu în legislaţie până în prezent”. Proiectul ar urma să fie transmis pentru consultare, observaţii şi aviz asociaţiilor administraţiei publice locale, referindu-ne aici la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Secretarilor de Municipii şi Oraşe din România şi, nu în ultimul rând, Asociaţiei Comunelor din România.  Deputatul Simona Bucura Oprescu a susțșinut o declarație politică pe această temă. “Este nevoie de un astfel de document de referinţă care să reunească întreaga materie legislativă în domeniul administraţiei publice locale care să fie clară, care, odată adoptată, să nu se modifice de pe o zi pe alta şi care să integreze legislaţia care de multe ori se bate cap în cap. Noul Cod Administrativ şi Şcoala pentru Administraţie sunt fundamentale pentru crearea unui climat stabil şi propice pentru munca în administraţie şi dezvoltarea comunităţilor. Este nevoie de un Cod Administrativ adaptat cerinţelor actuale ale administraţiei şi care să elimine orice neclaritate. Însă consider că ar fi trebuit ca mai întâi să aibă loc consultările cu asociaţiile administraţiei locale şi judeţene pentru a răspunde întocmai nevoilor reale în plan administrativ. Domnule vicepremier Vasile Dîncu, primarii sunt aleşii cetăţenilor şi trebuie să fie susţinuţi prin legi clare şi corecte care să nu aibă culoare politică. Din păcate, diverse acte normative le pun în cârcă edililor atribuţii peste atribuţii, sarcini noi peste sarcini noi, fără să se aloce şi resurse umane şi financiare pentru a fi îndeplinite acestea. Domnule vicepremier Vasile Dîncu, este nevoie de modificarea legii 94, cea care vizează Curtea de Conturi, deoarece primarii sunt consideraţi principalii vinovaţi de fiecare dată când vine Curtea de Conturi în control. Aşa ceva nu este normal. Trebuie modificată şi Legea Finanţelor Publice, astfel încât sumele alocate la administraţiile locale să crească, aşa cum trebuie să fie modificată şi Legea 215 care vizează hotărârile care pot fi luate la nivelul administraţiilor locale pentru patrimoniu şi numai.

Domnule vicepremier Vasile Dîncu, este nevoie de modificări legislative care să vizeze clarificări privind regimul incompatibilităţilor, deoarece aleşii locali au avut şi au de suferit din cauza unor prevederi care nu au ţinut şi nu ţin cont de realităţi şi de nevoile comunităţilor. Este nevoie de o descentralizare reală, de diminuarea birocraţiei şi de susţinere pentru proiectele de maxim interes pentru comunităţi. Primarii vor legi clare privind subvenţiile; vor acte normative care să uşureze deciziile şi transferul de proprietate; au nevoie de un mecanism care să asigure buna informare şi cofinanţarea pentru proiectele cu finanţare europeană; au nevoie şi de îndrumare şi prevenţie, nu doar de controale peste controale din partea atât de multor instituţii (sunt 30 de instituţii cu atribuţii de control în România).  Da, este nevoie de un Cod Administrativ. Dar de un Cod Administrativ care să ajute administraţiile locale, nu să le încurce şi mai mult, un Cod care să ducă România înainte”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...