Simona Brătulescu, vicepreședinte CJ Argeș: „Pentru investiții am preferat să atragem fonduri europene”

Astăzi directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a fost în Argeș pentru a  semna contractul privind finanțarea proiectului ”Creșterea eficienței enegetice a Palatului Administrativ, situat în Piteşti – Piaţa Vasile Milea, nr. 1, Judeţul Argeş”, derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, axa prioritară 3 Sprijinirea  tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de Investiţii 3.1 Operaţiunea B – Clădiri publice. Valoarea totală a contractului este de 33,852,486.54 lei, din care 24,632,758.82 lei reprezintă valoarea nerambursabilă iar 9.219.727,72 lei este contribuţia beneficiarului, iar perioada de implementare a proiectului este de 39 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

Este al șaselea proiect de amploare semnat de Consiliul Județean Argeș și care beneficiază de finanțare europeană. Vicepreședintele CJ Argeș, Simona Brătulescu (care este și președinte al ALDE Argeș), ne-a declarat că este o prioritate pentru conducerea Consiliului Județean atragerea de fonduri europene pentru investițiile mari, în acest fel fiind folosite alte resurse față de bugetul instituției. 

„Am preferat pe partea de investiții să accesăm cât mai multe fonduri europene, drept pentru care am semnat azi un al șaselea contract, pentru palatul administrativ. Mergem în linie dreaptă cu Molivișu și Cetatea Poenari. Toate aceste proiecte contribuie la dezvoltarea Văii Argeșului, atât din punct de vedere turistic, cât și economic. Am încercat să nu mergem pe fonduri proprii, acolo unde s-au putut accesa fonduri europene”, ne-a declarat Simona Brătulescu.

Conform vicepreședintelui CJ Argeș, proiectul de la Molivișu se bucură în prima etapă de o finanțare de aproximativ două milioane de euro, iar pentru Cetatea Poenari, care va fi reabilitată pe fonduri europene, caietul de sarcini este deja pe SEAP. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...