Senatorul Ovidiu Puiu, la întâlnirea de lucru cu o delegație de rectori din Cuba

Astăzi, la Parlamentul României, a ajuns o delegație de rectori din Cuba, condusă de ministrul cubanez al învățământului superior. La întâlnirea de lucru a participat și senatorul argeșean Ovidiu Puiu.

‘Am participat astăzi, la Palatul Parlamentului, la întâlnirea de lucru cu o delegație de rectori din Cuba, condusă de ministrul cubanez al învățământului superior, Dr. C. Jose Ramon Saborido Loidi. Întâlnirea are la bază Acordul de Colaborare Culturală semnat între cele două țări și aflat în vigoare încă din anul 1960. Schimbul de experiență și bune practici facilitat de această vizită a fost însoțit și de semnarea unui Program de Cooperare în domeniul învățământului superior între ministerele de resort ale celor două țări, deschizându-se astfel noi punți de legătură în educație, cercetare și inovare. Îi felicit pe promotorii acestei inițiative și îmi exprim convingerea că internaționalizarea învățământului superior va crea beneficii durabile pentru comunitatea academică și pentru societate în ansamblul său!”, transmite senatorul PSD Argeș Ovidiu Puiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...