Fostul președinte al PNL Argeș, senatorul Iani Popa, a avut un discurs controversat azi, la conferința județeană de alegeri a filialei. Popa i-a înțepat pe unii colegi și i-a avertizat pe ceilalți că nu au de a face cu un adversar obișnuit, asemuind PSD Argeș cu… Godzilla! „Am văzut în sală cetățeni care n-au avut nicio implicare în campania electorală, dar care acum vor funcții. Unii au fost adversari fanatici ai PNL. Eu am demisionat pe 12 decembrie, după ce am constatat că am pierdut alegerile. Dar nimeni nu le-a câștigat. Ne așteaptă vremuri grele. În Argeș nu avem un adversar obișnuit, ne batem cu Godzilla!”, a declarat Iani Popa. Acesta nu a candidat azi pentru nicio poziție de conducere, ajungându-i funcția de senator. De altfel, Iani Popa nu ar fi avut nicio șansă după valul de antipatie creat în partid după rezultatele foarte slabe de la alegerile parlamentare.
Senator PNL: „În Argeș ne batem cu Godzilla!”

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale
PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]
Citește mai mult...
Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold
Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]
Citește mai mult...
Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Citește mai mult...