Ședință importantă la PNL Argeș. Doru Georgescu: „Toți membrii sunt obligați să respecte deciziile BPJ”

Urmează o ședință a Biroului Permanent Județean (BPJ) din PNL Argeș care se anunță extrem de interesantă. Și asta deoarece, în ultima săptămână, au apărut în presă tot felul de voci (chiar primari) care au criticat ce se întâmplă în organizația județeană. Cu siguranță se va discuta dacă se vor aplica (sau nu) anumite sancțiuni. Membru BPJ, consilierul local din Curtea de Argeș, Doru Georgescu, spune că  pozițiile acestora trebuie luate drept păreri individuale. În același timp însă, Georgescu consideră că nu este normal ca nemulțumirile să apară întâi în presă, în loc să fie discutate în partid. 

„Cei care ne atacă dovedesc că nu se pot debarasa de mentalitatea specifică PCR. PNL se conduce după un statut și un regulament de ordine interioară, iar deciziile adoptate sunt dezbătute și votate în forurile noastre statutare: BPL, BPJ și BPN. Toate deciziile BPJ nu sunt luate de președinte, ci de birou, iar toți ceilalți, conform statutului, sunt obligați să le respecte. Criteriile noastre de integritate, moralitate, profesionalism nu pot fi respectate de unii. Pe aceștia îi consider persoane independente, cu păreri individuale, nu membrii de partid. Orice poziție pe care o vedeți publicată în presă, dar care nu a fost dezbătută în forurile noastre, nu reprezintă voința și poziția PNL. Unii, care nu își fac treaba bine, sunt deranjați de faptul că partidul se bucură de o susținere în creștere din partea argeșenilor”, ne-a declarat Doru Georgescu.

Ideea unor sancțiuni care să fie aplicate celor care „defăimează partidul” este susținută și de prim-vicepreședintele PNL Argeș, Marius Postelnicescu, care a declarat azi că „a propus personal” astfel de măsuri. Postelnicescu s-a confruntat și el cu câțiva „critici” după dizolvarea BPL al PNL Pitești, ulterior el preluând conducerea interimară a organizației municipale. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...