S-a stabilit candidatul PSD pentru Primăria Domnești!

Social-democrații din comuna argeșeană Domnești au avut o adunare generală în urma căreia au stabilit, prin vot, candidatul la alegerile parțiale. Funcția de primar a rămas vacantă după decesul fostului edil, Nicolae Smădu, în noiembrie anul trecut. Din cei 159 membri prezenți la adunare, 67 l-au votat pentru a candida pe actualul viceprimar, Gabriel Ion Zăvoianu. Al doilea clasat, cu 65 de voturi, consilierul local Doru Smădu, va fi propus viceprimar în cazul unui eventual succes în alegeri al lui Zăvoianu. În Argeș, se vor organiza alegeri parțiale (pe 11 iunie) și în comuna Valea Danului, unde câștigătorul alegerilor de anul trecut a renunțat la Primărie după nici două săptămâni! Social-democrații urmează să își stabilească candidatul pentru Primăria Valea Danului luni sau marți, în cadrul unei adunări generale a organizației locale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...