Robert Tudorache: “Am intrat în linie dreaptă cu procedura simplificată pentru racordarea populației la rețele de distribuție de gaze naturale”

Ministerul Energiei a publicat, spre dezbatere, normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale. Practic, s-a intrat în linie dreaptă cu procedura simplificată pentru racordarea populației la rețele de distribuție de gaze naturale. Legea a fost suținută de secretarul de stat în ministerul Energiei, Robert Tudorache, alături de conducerea și experții ministerului, după ce președintele ALDE Pitești a avut întrevederi cu mai mai multe autorități locale, inclusiv din Argeș, pe tema necesității simplificării procedurilor de introducere și extindere a rețelei de alimentare cu gaze în comunități.

Conform normelor de aplicare, contractul de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale se atribuie prin procedura licitaţiei publice deschise organizată de autorităţile administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale sau asocieri ale acestora, împuternicind un reprezentant sau, după caz, Consiliul Județean, în calitate de autoritate contractantă.

Potrivit art. III din legea nr.167/2018 pentru contractele de concesiune încheiate înainte de data intrării în vigoare a acesteia, calitatea de concedent va fi asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale sau asocieri ale acestora, după caz, prin preluare de la ministerul de resort pentru serviciul public de interes general prevăzut la art. 104 alin. (1), cu excepţia contractelor prevăzute la art. 104 alin. (1^3) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin legea nr. 167, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.

În cazul contractelor de concesiune care urmează a fi predate consiliilor locale, dar în care sunt cuprinse mai multe unități administrativ teritoriale, consiliile locale implicate vor face o asociere, împuternicind un reprezentant sau, după caz, consiliul județean, urmând ca monitorizarea contractului să fie făcută de către împuternicit în calitate de concedent.

În cazul contractelor de concesiune care cuprind mai multe zone delimitate-unități administrativ-teritoriale, Consiliile Locale implicate vor face o asociere, împuternicind un reprezentant sau, după caz, Consiliul Județean, urmând ca licitația să fie organizată de către împuternicit în calitate de concedent.

„Este o muncă de mai multe luni de zile în susținerea acestui proiect, dar cred că vom reuși să deblocăm și să scurtăm perioada în care comunitățile, acolo unde există solicitări și interes din partea autorităților locale și din partea cetățenilor, să beneficieze de introducerea și racordarea la sistemul de alimentare cu gaze. Consider că extinderea infrastructurii cu alimentare cu gaze va avea efecte benefice. Oamenii se vor putea bucura de condiții decente în casele lor, iar comunitățile vor prospera pentru că alimentarea cu apă, canalizarea și accesul la rețelele de gaze și energie electrică sunt vitale în atragerea de investitori mai ales în mediul rural.

Toate acestea sunt cu atât mai importante cu cât, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, anul trecut s-au distribuit gaze naturale într-un număr de 913 localități din România, din care 245 erau municipii și orașele, iar în urma recensământului populației din 2011 a reieșit că mai puțin de jumătate din totalul locuințelor din România beneficiază de încălzire prin sistem centralizat sau prin centrală termică individuală, restul încălzindu-se cu lemne”, a precizat secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...