PSD: Ponta nu mai este în grupul parlamentar și nici președinte de comisie

Trecerea lui Victor Ponta la Pro România, alături de Daniel Constantin, nu a rămas fără consecințe în Parlament. Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Ioan Munteanu a anunțat azi în plen că Victor Ponta nu mai este membru al acestui grup și va pierde și funcția de președinte de comisie. „Vreau să fac un anunț și anume că în baza prevederilor articolului 14 din Regulamentul Camerei Deputaților, deputatul Victor Ponta nu mai este membru al grupului PSD din Cameră. Am luat act pe data de 3 septembrie de lansarea unei noi formațiuni politice, totodată și ieri, când s-a adresat plenului Camerei a vorbit în numele deputaților neafiliați. Așadar, pe această cale, cu aceste argumente, solicităm acest lucru. De asemenea, vom înainta către Biroul permanent sau comisia de specialitate și documentele privind pierderea funcțiilor pe care le-a obținut în această calitate”, a spus Munteanu. Victor Ponta va pierde funcția de președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...