PSD demontează minciuna PNL cu privire la pensiile speciale

Partidul Social Democrat îi reamintește premierului Ludovic Orban că pensiile speciale au fost de fapt invenția unui liberal . Este vorba despre Valeriu Stoica, creatorul pensiilor speciale pentru un segment de profesii din care și el făcea parte. Ceea ce declară PSD poate fi considerat un drept la replică după ce PNL încearcă pe toate căile să inducă opinia publică în eroare, aruncând pisica moartă a pensiilor speciale în grădina PSD deși  social democrații au și fost primii inițiatori ai legii privind impozitarea drastică a pensiilor speciale.

Așadar, PSD  arată cu documente cum au apărut legile privind pensiile speciale și inițiatorii lor .

Pentru magistrați, pensiile speciale au fost create de liberalul Valeriu Stoica, deținătorul unei case de avocatură care manevrează sume enorme de bani.

Pentru aviatori, pensiile speciale au fost intruse prin legea inițiată în anul 2015 de liberalul Alina Gorghiu şi de care beneficiază 1 500 de persoane.

Pentru pensiile speciale ale diplomaţilor PNL a votat cu două mâini, dar s-a abţinut de la votul legii privind pensiile speciale ale funcţionarilor publici parlamentari. Doar s+a abţinut şi nu a respins legea.

În 2017, un alt liberal, Florin Roman a iniţiat legea privind pensiile speciale ale membrilor Curţii de Conturi .

Aşadar, PNL doar dă din gură şi lansează informaţii false în spaţiul public jignind astfel întreaga populaţie a ţării pe care o desconsideră în mod sistematic prin aceste minciuni grosolane.

PNL a inventat şi a promovat pensiile speciale, iar PSD le desfiinţează, se arată în comunicatul remis de Partidul Social Democrat .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...