PSD – campanie de strângere de semnături pentru legea care prevede majorarea pensiilor PSD Argeș anunță că a fost declanșată o acțiune de strângere de semnături în întreaga țară prin care milioanele de pensionari actuali ori viitori își pot exprima sprij

Conform PSD Argeș, aplicarea legii pensiilor în formula actuală este VITALĂ nu doar pentru majorările prevăzute, ci și pentru readucerea inechității sociale, eliminarea inegalităților, dezechilibrelor și nedreptăților în calculul pensiilor din ultimii 30 ani, aplicarea unei noi formule de calcul în corelație cu venitul mediu brut pe economie.
 
„De ce trebuie majorate pensiilor? Iată câteva argumente de bun simț: România are a doua cea mai mică pensie medie din Uniunea Europeană. După majorarea cu 40%, pensiile ar reprezenta 8,4% din PIB. Media UE este de 12,9% PIB; puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut în timpul pandemiei; creșterea pensiilor ajută la relansarea economiei prin creșterea consumului. 

Există soluții, pot fi asigurate resursele necesare prin: impozitarea pensiilor speciale; combaterea evaziunii; reducerea cheltuielilor de funcționare la Guvern; creșterea încasărilor și recuperarea datoriilor la bugetul de pensii și la bugetul de stat.”, susține PSD Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...