Organizația județeană a PSD a avut propuneri pentru două ministere la formarea Guvernului Dăncilă. Astfel, social-democrații argeșeni s-au dus în ședința CExN susținându-l pe deputatul Cătălin Rădulescu pentru Ministerul Transporturilor și pe senatorul Gheorghe Marin la Economie. Cum era de așteptat, propunerile lor au fost refuzate, oferindu-li-se însă conducerea Ministerului Comunicațiilor. Președintele PSD Argeș, Șerban Valeca, spune că a refuzat această ofertă, neexistând un om foarte calificat în organizația județeană pentru această funcție. A rămas că Argeșul va da un nou ministru… data viitoare. „Neavând un om care să se priceapă în domeniul comunicațiilor, am refuzat. Am aprobat în comitetul executiv că nu intrăm de data asta în Guvern, dar că suntem în pole position pentru data viitoare”, a declarat Valeca. La cât de repede se schimbă Guvernele de când colaiția PSD-ALDE a câștigat alegerile, în 2016, s-ar putea ca strategia lui Valeca să nu fie așa de proastă… PSD Argeș nu a mai avut din Guvernul Grindeanu un ministru, atunci chiar liderul filialei, Șerban Valeca, ocupând funcția de ministru al Cercetării.
PSD Argeș va da un ministru… data viitoare! Valeca: „Suntem în pole position!”

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Citește mai mult...
Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Citește mai mult...
Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]
Citește mai mult...