PSD Argeș începe timid să scoată la iveală adevăruri

Indiferent cine ce ar spune, PSD a luat în cei trei ani de guvernare, o serie de măsuri care au dus la creșterea nivelului de trai din România. E un adevăr pe care fiecare ar fi trebuit să îl simtă dacă nu ar fi fost orbit de niște lozinci care au circulat agresiv în spațiul public.

S-a învăluit însă de o tăcere suspectă, necomunicând nimic din toate cele făcute. Nici acum PSD nu are un proiect de comunicare, pare a nu avea oameni care să comunice  sau par a le fi teamă să spună ceea ce e de spus.

Astăzi, la Bogați PSD Argeș a prins un pic de grai prin secretarul general Simona Bucura și prin președintele Ion Mînzînă, care a făcut un remember scurt dar cât de cât elocvent. El a reamintit faptul că în guvernarea CDR în care era implicată și mixtura actuală PNL-PD , România a fost atît de prost guvernată și  zbuciumată de atâtea scandaluri încât a ajuns la un pas de incapacitate de plată. Pe scurt, o țară falimentară. E un adevăr care poate fi probat cu date exacte și oficiale.

După redresarea economică realizată de PSD au urmat 10 de băsism. 10 ani de scandaluri, escaladarea sentimentelor antiromânești, întărâtarea români contra români, implicarea serviciilor acolo unde legea le interzicea, tăieri de salarii, contracție economică.

Adevăruri verificabile din date oficiale.

La fel de verificabile sunt și datele legate de guvernarea PSD care a reușit câteva performanțe economice și sociale, dar despre care nimeni nu a vrut să vorbească. La întrunirea de la Bogați la care social –democrații și-au ales candidatul la primărie,Ion Gîrleanu,  președintele Ion Mînzînă a venit și cu un îndemn-„Treziți-vă, oameni buni! Eu am încredere în judecata dumneavoastra!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...