PSD Argeș atrage atenția că o ordonanță de urgență extrem de importantă pentru mediul de afaceri afectat de pandemia de coronavirus nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial. „Guvernul „Vom face, vom drege” dă mari emoții antreprenorilor: suntem pe 24 iunie, iar OUG de amânare a plății taxelor cu noua dată încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial!
Concret, a trecut o săptămână de când a fost adoptată o Ordonanță de Urgență care, printre alte măsuri, spune că firmele pot amâna plata taxelor până pe 25 octombrie.
Numai că OUG încă nu se află în Monitorul oficial. Deci, nu se aplică până la publicare!
Practic ar trebui să se prelungească perioada până la care nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020.
De asemenea, conform proiectului, nu s-ar mai calcula și datora dobânzi și penalități pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare.
Același termen din proiect este și pentru suspendarea executărilor silite.
Antreprenorii s-au mai „fript” cu acest Guvern: Ministerul a anunțat că se amână termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020 până la data de 25 aprilie 2020. În final, nu s-a mai adoptat această modificare.
Iată o nouă dovadă că guvernanților nu le pasă de mediul de afaceri și de nevoia urgentă de măsuri concrete care să ajute economia țării! Firmele de partid să trăiască!”, transmite PSD Argeș.
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]