Proiect turistic din Argeș, blocat pe criterii politice de președintele Consiliului Județean

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan, a declarat că un proiect turistic din zona de nord a județului este blocat din cauza încăpățânării președintelui Consiliului Județean, social-democratul Dan Manu. Astfel, după ce Consiliul Județean a transformat într-un fiasco proiectul stațiunii de schi de la Molivișu, de pe Transfăgărășan, se pare că nu vrea să-i ajute nici pe alții să încerce ceva asemănător. Primăria Albeștii de Muscel, condusă de liberalul Cătălin Manta, are un proiect aprobat pentru o stațiune de schi, cu valoarea totală de 28 milioane de euro, 24 reprezentând finanțare nerambursabilă, prin fonduri europene. Primăria are însă venituri foarte mici, motiv pentru care nu poate cofinanța investiția, nedispunând de cele 4 milioane de euro. Edilul s-a adresat, pentru ajutor financiar, Consiliului Județean Argeș, dar președintele Manu nici nu a vrut să audă.

„Este un proiect aprobat, dar primarul se împotmolește de cele 4 milioane de euro, pe care nu îi are. Bugetul localității este de 300.000 lei pe an. Președintele Manu nu a dorit să dea o mână de ajutor primarului nostru, nu a fost în stare să facă nimic nici la Molivișu, atâția ani”, a declarat Gelu Tofan.  Pentru că la Albești sunt disponibile 400 hectare de teren și se pot amenaja 6 km de pârtie, de până la 1800m altitudine, Gelu Tofan consideră că soluția cea mai bună ar fi asocierea cu Primăriile din jur (Lerești, Câmpulung_Muscel). 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...