Proiect prin care autobuzele folosite de o societate de transport public pe raza unei singure localităţi nu mai plătesc rovinieta, iniţiat de deputatul Nicolae Georgescu

nicolae georgescu

Deputatul PSD de Argeș Nicolae Georgescu a depus la Senat un proiect de lege care modifică o prevedere din ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România în sensul în care să fie exceptate de la plata rovinietei autobuzelor deţinute şi folosite de o societate care prestează serviciu public local pe raza administrativ-teritorială a unei singure localităţi. El argumentează că există un tratament discriminatoriu cu actuala legislaţie în sensul în care dacă localitatea respectivă decide să se asocieze cu alte localităţi, atunci operatorul care prestează serviciul de transport va trebui să plătească rovinieta.

„Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele folosite exclusiv în transporturi public local de persoane pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi sau, după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale sau numai între localităţile unui judeţ, fără a depăşi limitele administrativ-teritoriale ale acesteia/acestora”, propune social-democratul, prin iniţiativa legislativă.

În forma actuală, ordonanţa Guvernului 15/2002 prevede că „sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi”, notează news.ro.

„În urma acestei modificări legislative va fi înlăturat tratamentul discriminatoriu actual şi, mai mult, va fi încurajată asocierea localităţilor şi constituirea de zone metropolitane având ca obiect furnizarea de servicii de transport public local calitative şi care vor putea contribui la îndeplinirea obiectivelor generale ale zonelor metropolitane stabilite prin lege”, argumentează deputatul PSD Nicolae Georgescu, în expunerea de motive a proiectului.

El adaugă că transportul public local are un puternic caracter social ce se reflectă prin faptul că autorităţile locale impun operatoriului, care prestează efectiv activitatea de transport, nivelul tarifelor de călătorie, care trebui să fie unul suportabil pentru cetăţeni. Odată cu impunerea tarifelor, autorităţile publice locale se obligă să achite operatoriului o compensaţie al cărei cuantum trebuie să acopere cheltuielile legate de prestarea serviciului.

„Însă în lipsa corelării legislative în ceea ce priveşte exceptarea de la obligaţia de plată a rovinietei pentru cele două tipuri de transport public local, transportul efectuat pe raza administrativ-teritorială a localităţilor membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară este tratat discriminatoriu, tratament ce generează costuri în sarcina unităţilor administrativ-teritoriale care au înţeles să se asocieze şi pe care în lipsa asocierii nu le-ar fi avut. Astfel, o societate care prestează serviciul public bloca pe raza administrativ-teritorială a unei singure localităţi, nu va fi nevoită să achite rovinieta pentru autobuzele folosite exclusiv în prestarea serviciului, însă dacă localitate va decide să se asocieze cu alte localităţi astfel încât să asigure cetăţenilor un serviciu de transport de o mai bună calitate şi o mai bună mobilitate, operatorul care va presta efectiv serviciul de transport nu va mai fi scutit de la obligaţia de plată a rovinietei. În acest condiţii apare un tratament discriminatoriu pentru transportul local realizat pe raza asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, comparativ cu situaţia în care fiecare dintre unităţile administrativ-teritoriale membre ar fi înţeles să îşi organizeze propriul transport local, ceea ce nu numai este contrar dispoziţiilor legale, dar denaturează spiritul legilor şi voinţa legiuitorului”, mai susţine social-democratul în expunerea de motive a proiectului de lege.

Proiectul a fost depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Adrian Bughiu: Un nou simbol al credinței și al memoriei, ridicat deasupra Muscelului!

Adrian Bughiu: Un nou simbol al credinței și al memoriei, ridicat deasupra Muscelului! Pe Dealul Ciuha din Voinești, comuna Lerești, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a sfințit Crucea înaltă de 23 de metri, ridicată spre slava lui Dumnezeu și în memoria eroilor lereșteni și musceleni, știuți și neștiuți, care și-au dat viața pentru credință […]

Citește mai mult...
tiruri

Taxa pe kilometru pentru camioanele de peste 3,5 tone intră în vigoare la 1 octombrie

Noul sistem de taxare rutieră TollRo pentru transportul greu va fi aplicat începând cu 1 octombrie 2026, însă interoperabilitatea României cu sistemele similare din celelalte state UE este programată abia pentru 15 ianuarie 2027. TollRo va schimba modul de calcul al taxei pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 […]

Citește mai mult...

Măsură pentru călătorii din Bradu: un autobuz în plus pe traseul M12

Măsură pentru călătorii din Bradu: un autobuz în plus pe traseul M12 Începând cu 14 septembrie, linia M12 va fi suplimentată cu un autobuz, în încercarea de a limita efectele întârzierilor generate de lucrările aflate în desfășurare pe DJ 659. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Bradu, Dan Stroe, care precizează că măsura a […]

Citește mai mult...