Primarul Ionică despre propunerea ALDE pentru bebeluși: „Spuneți de unde!”

Consilierul local Ionuț Zidaru, din partea ALDE, a vorbit la dezbaterea bugetului Piteștiului, de miercuri seara, despre propunerea sa, de acordare a unui sprijin financiar de 500 lei pentru nou-născuți. Consilierii locali ALDE au strâns în ultimul timp semnături de la piteșteni pentru această propunere și intenționează să o transforme într-un amendament la bugetul orașului, care va fi supus votului în Consiliul Local peste două săptămâni. 

Primarul Cornel Ionică, după cum era de așteptat, nu a fost foarte bucuros de intervenția consilierului ALDE, mai ales că nu s-a propus sursa de finanțare pentru acest ajutor financiar. „Sunt puține localități care își permit acest trusou. Trebuie să vedem dacă avem resursele necesare și vom discuta în viitor. Totuși, sunt sume importante și putem ajunge la limită cu proiecte importante, grele. Spuneți de unde! Oricum sunt multe proiecte pe care le-am dat la o parte”, a declarat în cadrul dezbaterii primarul Cornel Ionică. Acesta a anunțat din capul locului că anul acesta Piteștiul va avea un buget „de austeritate”.

La 5340 de copii născuți în Pitești anul trecut, efortul bugetar pentru un ajutor precum cel propus de consilierii ALDE ar fi însemnat  2,67 milioane lei. Piteștiul dispune în 2019 de un buget estimat la 400 milioane lei, dintre care 302,7 sunt pentru cheltuieli de funcționare, învățământ și asistență socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...