Primarul Câmpulungului: „Guvernul, Președinția, Parlamentul mi-au rupt patru luni…”

Primarul orașului Câmpulung, Liviu Țâroiu, a zis-o, mai mult involuntar, pe cea dreaptă în ceea ce privește întârzierea aprobării Legii bugetului de stat pe 2019. Membru PSD, Țâroiu a acuzat într-o conferință de presă susținută cu senatorul Gheorghe Marin, Parlamentul și Guvernul că „i-au rupt” patru luni din an, care îl vor împiedica să realizeze promisiunile făcute cetățenilor.  Musceleanul l-a atacat, bineînțeles și pe președintele Iohannis, că a întârziat promulgarea bugetului, dar nu a putut să nu spună și că Parlamentul a întârziat dezbaterile pe această lege esențială, care trebuia să fie gata din decembrie.

“Această întârziere de buget ne afectează destul de mult. Nu pot demara proceduri noi neavând buget și toate celelalte, nu sunt în stare să-mi creez toată organizarea în așa fel încât să fac licitații, să dau drumul la contracte, să exploatez banii de la bugetul de stat. În 60% din situații nu sutn afectat, pentru că am lucrări în curs. Dar aș fi vrut să-mi pregătesc din noiembrie-decembrie toate lucrările noi, ca măcar în 2020 să le închei. Nu reușesc să-mi respect promisiunile față de câmpulungeni, pentru că Guvernul, Președinția, Parlamentul mi-au rupt patru luni. Voi face licitații de pomană anul acesta”, a declarat primarul Țâroiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...