Președintele PSD Pitești- rugat să-și ceară scuze față de un coleg

La o discuție de la ședința Consiliului Local Pitești din această seară pe tema taxei speciale pentru salubrizare, spritele s-au încins cam mult, culmea, chiar între colegii de la PSD. Așa se face că la o intervenție a lui Mariean Neacșu, președintele PSD Pitești, Cristian Gentea, i-a replicat că e în afara subiectului, probabil din cauza… vârstei. Unul dintre cei mai activi și experimentați consilieri locali, Neacșu a tăcut din gură și l-a lăsat pe președintele organizației municipale în pace, deși nu era deloc în afara subiectului, fiind vorba de veniturile societății de salubrizare. Consilierul local Eduard Moldova, de la ALDE (medic pediatru) a ținut însă să intervină și l-a rugat pe Gentea să își ceară scuze față de Neacșu, recunoscând în același timp că multe dintre subiectele dezbătute îl depășesc ca și expertiză. Morlova nu a fost însă de acord ca în CL să existe jigniri între aleșii locali. Cristian Gentea chiar i-a ascultat sfatul, deși nu tocmai cu plăcere. „Îmi cer scuze! Dar de două ori m-a contrazis și a spus că nu mi-am făcut temele, în această ședință”, a spus Gentea în plenul ședinței de Consiliu Local.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...