Președintele PSD Argeș: „Îmi pare rău de Dragnea, Legile Justiției nu l-au ajutat”

Președintele PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca, nu se dezice nici acum de Liviu Dragnea, un om pe care l-a servit în credință. Atitudinea lui Valeca nu a adus însă niciun fel de beneficii județului sau organizației județene PSD.

„Am discutat la nesfârșit despre Legile Justiției, fără să se întâmple nimic. Nu l-au ajutat pe Dragnea. Mie îmi pare rău pentru el, ca om. S-a discutat la nesfârșit, pe articole. Eu am refuzat să intru în dezbateri, pentru că nu mă pricep”, a spus Valeca. Mesajul său este însă lipsit de substanță, pentru că acum încarceratul Liviu Dragnea cu siguranță ar fi dorit să modifice mai repede și mai mult legea (vezi remanierea lui Tudorel Toader și clenciurile din campanai electorală cu Viorica Dăncilă), numai să se vadă scăpat de problemele cu Justiția. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...