Președintele PNȚCD despre rivalitatea cu PNL: “Vor să ne blocheze din nou, iar Cioloș și alți găinari vor și ei niște firimituri!”

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, vorbește despre rivalitatea istorică dintre liberali și țărăniști, în contextul în care se pune iar pe tapet ideea unificării forțelor de dreapta. Pavelescu amintește câteva momente din istoria recentă, pentru a exemplifica faptul că liberalii nu au fost deloc parteneri pentru PNȚCD, ba din contră.

“La începutul anilor ’90 umbla o vorbă printre ţărănişti, plecată de la liderii în vârstă, printre care şi Corneliu Coposu: „Cu comuniştii ne luptăm de 50 de ani, dar, cu liberalii, de 100!” Ce-o fi însemnând asta? Că ţărăniştii n-au fost niciodată prieteni cu liberalii în interbelic, ci, din contră, la antipozi – şi prin doctrină şi prin fapte! Că, după ’90, de asemenea, alianţele cu liberalii fiind conjuncturale şi deloc de încredere! Experienţa gulagului comunist a săpat prăpăstii şi mai adânci: liberalii – în cea mai mare parte – s-au dat cu comuniştii, făcând mari compromisuri, iar ţărăniştii, nu, umplând temniţele şi murind pentru Hristos acolo cu zecile de mii! Parcă un destin ar fi fost hărăzit, cu totul altul, celor două partide istorice. Chiar şi în ’90 şi după ’90, liberalii s-au ţinut de trena comuniştilor, iar în 2000, aruncând tot greul guvernării pe ţărănişti, o nouă trădare: au ieşit din Convenţie şi şi-au scăpat pielea, tot cu sprijnul comuniştilor…

Din propria mea experienţă:

1) În 2008, când PNŢCD era practic în disoluţie – nu se mai auzise de el de 8 ani, am candidat – numai pentru imagine se înţelege, la Primăria Capitalei: surpriză: la început de campanie Ludovic Orban a preluat Organizaţia de tineret a PNŢCD, mituind-o pur şi simplu, aruncând în media că tinerii ţărănişti au plecat la PNL. O lovitură lașă, care ar fi trebuit să îngroape tot efortul meu;

2) În 2012, când am făcut ARD-ul, împreună cu PDL-ul, liberalii au făcut USL-ul: dar nu s-au mulţumit cu asta. L-au preluat pe Victor Ciorbea, pentru a bulversa electoratul ţărănist şi a bloca orice şansă de revenire;

3) În 2014, la europarlamentare, după un efort uriaş ca PNŢCD să devină vizibil, Crin Antonescu a ieşit şi a spus public să nu se voteze PNŢCD – au făcut şi materiale scrise, pentru că nu vom face 5% şi atunci voturile vor merge la redistribuire: vă daţi seama ce a însemnat pentru PNŢCD? Dezastru!;

4) Veniţi de vreo doi ani în PPE, deşi PNŢCD era acolo de dinainte de ’90, au făcut totul pentru a exclude PNŢCD de acolo, beneficiind de statutul de partid parlamentar şi europarlamentar: la votul de excludere, nicio opoziţie de la „fraţii noştri liberali”!

Acum, aud că „fraţii noştri liberali” dau cu tămâie pe margini, că participă la tot felul de întâlniri cu „autenticii”, pentru a bloca, din nou, PNŢCD, iar un Cioloş şi tot felul de găinari, umflaţi cu pompa prin străinătăţi, ar vrea şi ei nişte firmituri! Am propus de atâtea ori, de demult, liberalilor o alianţă, fie şi pentru a-şi răscumpăra alianţa care i-a salvat ca partid – CDR – prin acceptul lui Corneliu Coposu! Nici vorbă! Singurul care a acceptat a fost Tăriceanu, în 2008, dar boicotat de „autentici”, care au aruncat PNȚCD-ul în aer… Acum sunt anti-pesediști, ieri au fost USL-iști! La ei nu s-au răsucit Brătienii în mormânt, pentru că statutul lor de liber-schimbiști este atât de cunoscut, încât nu mai surprinde pe nimeni!

Se vorbeşte de o unificare a forţelor de dreapta, de la ei venind de această dată! Din disperare! Să o vedem şi pe asta! Că de atâta „prietenie” a liberalilor eu m-am săturat, poate vor veni cu ceva raţional: deocamdată nu se vede! Oricum, dragi liberali, la judecata din urmă se va vedea totul, FAŢA CĂTRE FAŢĂ!”, a transmis liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...