
Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a declarat de curând la o emisiune de la un post local de televiziune că inechitățile din legea salarizării unitare au început să-și arate efectele și în județ. Miuțescu spune că infirmierele de la spitalele din județ au luat lefuri mai mici, în timp ce angajații din mediul privat se uită cu uimire la salariile mari ale unor categorii de bugetari.
“Legea Unitară a Salarizării a creat nemulţumiri şi a pus salariaţii unii împotriva altora. E inadmisibil să mulţumeşti doar asistenţii şi medicii şi să-i abandonezi pe ceilalţi (infirmierele, personalul din laboratoare). Şi între medici apar discuţii. Legiştii au cele mai mari salarii. Iar chirurgii au salarii la jumătate. S-au creat discrepanţe! De exemplu, la Spitalul Judeţean Argeş, infirmierele au primit cu 600 de lei mai puţin pe martie decât pe februarie. La Spitalul de la Vedea, salarile au fost diminuate pentru îngrijitoare şi brancardieri. Salariaţii marilor companii private se uită către salariile uriaşe pe care le primesc unii bugetari şi nu le vine să creadă. S-au creat mari nedreptăţi în societate”, susține Miuțescu.
Președintele PNL Argeș critică și intenția guvernării PSD-ALDE de a desființa Pilonul II de pensii. “Renunţarea la Pilonul II de pensii va fi o catastrofă ale cărei efecte se vor vedea în anii următori. Cei născuţi în anii 70 vor ieşi la pensie peste vreo 20 de ani. Pilonul II, administrat privat, a fost gândit să le completeze pensiile acestor oameni. Banii investiţi de salariaţi, investiţi corect în Pilonul II, au făcut dobândă, în vreme ce banii de la Pilonul I se cheltuie imediat (fiindcă sunt administraţi se stat). Numai un partid comunist putea să naţionalizeze un fond privat de pensii. Efectiv furi oamenilor banii din buzunare”, a declarat Adrian Miuțescu.



